Invazia militară rusă din Ucraina a readus subiectul neutralității pe agenda de dezbateri publice din Republica Moldova, acesta fiind abordat frecvent atât în declarațiile oficialilor, cât și în discuțiile din societate. Cu toate acestea, principalele confuzii legate de subiectul neutralității au rămas și ele prezente în Republica Moldova, una fiind legată de percepția neutralității drept o premisă pentru lipsa armatei, iar alta – de convingerea evident greșită că a fi neutru ar însemna pentru un stat și să se țină departe de altele, inclusiv de eforturile lor individuale sau comune de fortificare a securității.
Invazia rusă a amplificat, pe de altă parte, și o dezbatere vizând conceptul de neutralitate așa cum este văzut de dreptul internațional, întrebarea care se pune acum fiind dacă statele europene declarate anterior neutre mai pot rămâne așa în contextul războiului din Ucraina. În același timp, state care de-a lungul istoriei și-au menținut mereu statutul de neutralitate au ales acum să condamne agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și să se alinieze sancțiunilor impuse acesteia, iar unele dintre ele și-au declarat chiar odată cu războiul dorința să adere la NATO.
Între statele europene care au statut de neutralitate figurează așa țări ca Irlanda, Elveția, Suedia, Finlanda, Austria, Malta sau Serbia. Condițiile și premisele istorice care au determinat decizia fiecăreia de a rămâne neutră au variat de la caz la caz, respectiv și caracterul neutralității acestora diferă. De exemplu, Irlanda s-a declarat stat neutru odată cu independența în 1922, luând tot atunci decizia să nu se alăture Alianței Nord-Atlantice. Asta nu a împiedicat-o, însă, să participe la operațiunile militare ale Națiunilor Unite și chiar să trimită militari în forțele conduse de NATO în Afganistan.
În cazul Republicii Moldova, care și-a proclamat „neutralitatea permanentă” prin art. 11 al Constituției, argumentul de bază a fost cel că statele lumii, inclusiv cele din CSI, recunoscând independența Republicii Moldova, vor respecta și statutul ei de neutralitate. S-a considerat totodată că acest statut va ajuta țara să-și rezolve conflictului transnistrean și să obțină retragerea trupelor ruse de pe teritoriul său.
Ucraina, la rândul ei, și-a declarat intenția de a deveni un stat permanent neutru odată cu prăbușirea regimului sovietic. Prin semnarea Memorandumului de la Budapesta (decembrie 1994), Rusia, Ucraina, Statele Unite și Marea Britanie garantau respectarea granițelor post-sovietice ale Ucrainei în schimbul renunțării la arsenalul său nuclear, însă prin anexarea Crimeii de către Rusia statutul Ucrainei de stat nealiniat a fost compromis definitiv și apoi anulat.
Indiferent de premisele ce au stat la baza opțiunii pentru neutralitate a fiecărui stat în parte, trei lucruri rămân neschimbate: în primul rând, acest statut nu împiedică statul să colaboreze cu alianţele și organizaţiile politico-militare, pentru fortificarea capacităților sale de apărare fie în timp de pace, fie în situații de crize și conflicte interne. În cel de-al doilea rând, un stat neutru are dreptul să ia parte la operațiunile de menținere a păcii, realizate sub egida organizațiilor internaționale. Și în sfârșit, neutralitatea nu este e chestiune ce implică pasivitate, iar țările și comunitățile neutre nu sunt obligate să fie total imparțiale din punct de vedere politic, atunci când trebuie de exemplu să dea un răspuns la un conflict militar.
