Din 24 februarie 2022, am devenit „consumatori” de propagandă de război. Cei care au preluat-o și răspândit-o, ba chiar au adaptat-o la specificul național și au generat alte mesaje de propagandă au făcut ca noi, toți ceilalți, să asistăm la un val de ură rasială și xenofobie. Partea cea mai proastă e că un discurs de ură, atunci când e folosit în cadrul propagandei de război, slăbește coeziunea socială, iar asta poate conduce la tensiuni sociale, funcție de contextul social, politic sau economic.
Propaganda de război promovează și justifică ura, răspândește și incită la violență. Ea alimentează fricile sociale, prin crearea unui ”țap ispășitor”, face uz de prejudecăți și transformă un anumit grup social în ținta urii pe criterii de „naționalitate”, „etnie”, „opinie”. În cele din urmă, propaganda e capabilă să dezumanizeze un grup de oameni, pentru a justifica violența împotriva acestuia, iar lucrurile pot degenera până la cazuri fatale. În același timp, discursul de ură ca parte a propagandei de război se răspândește rapid. Deși țintește un singur grup, afectează numeroase alte grupuri sociale și slăbește coeziunea socială.
Asociația Promo-LEX, organizație neguvernamentală care monitorizează manifestările de intoleranță din societatea moldoveană, a înregistrat între anii 2018 și 2021 în jur de 1950 de cazuri de discurs de ură și instigare la discriminare prezente în spațiul public și mass-media din Republica Moldova. Cele mai afectate sunt femeile, după ele politicienii, persoanele LGBTQI și persoanele cu dizabilități. Studiile Promo-LEX au mai arătat că în anul 2021 datele privind coeziunea socială au degradat, fiind atestată o diminuare a predispunerii populației de a fi tolerantă cu categoriile mai vulnerabile și supuse mai des marginalizării. În primele două luni ale războiului, au fost identificate 83 de cazuri, din ele 40 au fost îndreptate împotriva ucrainenilor.
Intoleranța promovată și susținută consecvent de către diverși actori politici sau religioși afectează pe termen mediu și lung încrederea în membrii comunității, conduce la diminuarea egalității de șanse, la marginalizare, stigmatizare, încălcarea drepturilor omului și, uneori, la acte de violență. Atunci însă când mesajele care promovează superioritatea etnică și /sau națională sunt transformate în politică de stat, conflictele sociale sunt inevitabile. Judecate din această perspectivă, garanțiile dreptului la libertatea de exprimare capătă limite, iar aceste limite sunt trasate acolo unde începe promovarea mesajelor care incită la ură și violență.
